Se va modifica legea ANTIFUMAT! Apare pachetul NEUTRU

Preşedintele de onoare al Societăţii Române de Pneumologie. prof.dr. Florin Mihălţan, a declarat vineri, la cea de-a VII-a Conferinţă de Tabacologie care se desfăşoară la Târgu Mureş, că amendamentele la Legea antifumat pentru protejarea fumătorilor pasivi vor fi depuse luna viitoare în Parlament, iar aceasta vizează inclusiv introducerea pachetului de ţigări neutru. 

Prevalenţa fumatului este o treime din populaţie la adulţi, dar nu scade prevalenţa la adolescenţi, aici e oferta fumatului care nu face fum, care intersectează cei câţiva ani de reclamă a ţigării electronice. Aceste mesaje disimulate sunt de fapt capcane pentru debutul de a fuma. Ştim că la ora actuală ţigara electronică, pentru un fumător care doreşte să se lase îl menţine cu comportamentul, iar pentru un copil este primul drum spre o ţigară tradiţională. Este o modă a ţigării electronice. De aceea ne gândim la o serie de amendamente, cum ar fi interdicţia fumatului în maşini, în prezenţa mamelor gravide şi a copiilor. De asemenea, ne gândim la restricţionarea mult mai largă a ţigării electronice pentru că şi aceasta este o modalitate de ocolire a legii şi există chiar o propunere recentă de a restricţiona modul de reclamă în zona de comercializare, în aşa fel încât să nu fie vizibil pachetul de ţigări pe partea lui de promovare’, a arătat dr. Mihălţan.

Acesta a spus că pachetul de ţigări nu trebuie să fie vizibil, trebuie să fie neutru, fiindcă studiile au scos în evidenţă că mulţi tineri sunt atraşi de ambalaje. 

Ţările din jur se mişcă, ameliorează legile antifumat, există şase ţări care au adoptat deja pachetul generic (pachetul neutru). Este un pachet care nu mai face o reclamă de brand, este un pachet care a fost introdus prima dată în Australia şi s-a dovedit a fi util pentru creşterea ratei de sevraj şi a nedebutului la nivelul adolescenţilor. (…) Este o modalitate de a convinge nefumătorii să nu debuteze şi fumătorii să se gândească mult la momentul în care decid să debuteze‘, a subliniat dr. Florin Mihălţan.

Acesta a arătat că deşi 40.000 de români mor anual de o boală indusă de fumat, există o rezistenţă la distribuţia unor mesaje educative, „deşi aceste mesaje sunt la fel de utile ca şi cele legate de 2 litri de apă, consumul de zahăr sau liniştea familiei, mai ales că vorbim despre un factor de risc major’.

Florin Mihălţan crede că aceste amendamente nu vor fi foarte uşor incluse în lege, dată fiind rezistenţa manifestată de producători şi a unei părţi din mass-media. 

Societatea Română de Pneumologie în colaborare cu European Network for Smoking and Tobacco Prevention ENSP şi şi Universitatea de Medicină şi Farmacie (UMF) din Târgu Mureş organizează, începând de joi până sâmbătă, la Târgu Mureş, a VII-a Conferinţă de Tabacologie.

Sursa:agerpres.ro / Foto:colaj