BC Mures continua campania de achizitii si cere ajutorul fanilor!

Inca un suedez a ajuns la echipa

Jonathan Person este noul jucător al BC Mureş. Este conducătorul de joc al naţionalei Suediei, are 24 de ani şi 191 cm. A jucat un singur meci în sezonul 2017-2018 în FIBA Europe Cup în culorile echipei suedeze Boras Basket, unde ca titular a jucat  peste 30 de minute, cu 6 puncte, 6 pase decisive şi 4 recuperări în meciul pierdut cu formaţia maghiară Körmend.

În ultimele două sezoane a evoluat la formaţia Uppsala Basket, tot din Suedia cu care a terminat campionatul pe locul 4. Person a jucat în primul cinci în toate cele 38 de meciuri ale fostei sale echipe.

Clubul face apel la ajutorul fanilor

„Stimaţi suporteri! Am ajuns la momentul, când BC Mureş şi suporterii trebuie să-şi unească forţele, pentru a aduce înapoi atmosfera „Junglei”. Dar pentru asta avem nevoie şi de sprijinul vostru. După cum aţi observat, în ultima perioadă cercul susţinătorilor BC Mureş se măreşte treptat, din ce-în-ce mai mulţi cred în salvarea baschetului mureşean. Acum am ajuns la un punct de cotitură! Dacă şi voi credeţi că vreţi şi puteţi să faceţi ceva în acest sens, vă rugăm să ne semnalizaţi la adresa de e-mail bcmurestigers@gmail.com, sau în comentariu pe pagina oficială de Facebook al clubului. Fiecare sprijin, fie el cât de mic, ne va putea ajuta, ca această echipă şi „Jungla” să strălucească, cum a făcut-o nu de mult. p.s. Dacă sunteţi deschişi la o asemenea colaborare, clubul nostru se va prezenta în curând cu proiecte concrete”, spune Béres Lóránt, președinte BC Mureș.

Sursa: BC Mures