Luare de OSTATICI in sala de judecata! Exercitiu de interventie

O persoană nemulțumită de sentința primită într-o cauză a atacat judecătorul și oamenii din sala de judecată, luând mai mulți ostatici – acesta a fost scenariul celui de-a doilea exercițiu, desfășurat miercuri, în cadrul Exercițiului Maris 17, organizat de Jandarmeria Română, la Târgu Mureș.

Exercițiul a avut loc miercuri după-amiază la Palatul de Justiție din Târgu Mureș și a vizat o intervenție în forță din partea jandarmilor, pentru eliberarea ostaticilor, după eșecul negocierilor cu făptuitorii.

„Instituțiile din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului din România au acționat în cazul unui scenariu de incident într-o sală de judecată. Efectivele de jandarmi au intervenit pentru neutralizarea unor persoane care, cu ajutorul unor mijloace, au pus în pericol viața și integritatea unor persoane aflate în sala de judecată. A urmat evacuarea persoanelor aflate în instituție, s-a trecut la negocierea cu făptuitorii și din cauza faptului că negocierea a eșuat, efectivele de jandarmi au intervenit în forță pentru restabilirea normalității în sala de judecată. La finalul intervenției, efectivele ISU Mureș a intervenit pentru acordarea primului ajutor și au luat măsuri de prevenire și stingere a incendiilor, iar efective din cadrul IPJ Mureș au efectuat cercetări la fața locului’, a declarat locotenent Adina Chiș, purtătorul de cuvânt al Grupării de Jandarmi Mobilă „Regele Ferdinand I’ Târgu Mureș, la finalul exercițiului.

Potrivit reprezentantei GMJ Târgu Mureș, fiecare instituție din cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului din România a acționat conform prevederilor legii.

În prima zi a exercițiului Maris 17 a fost simulată o intervenție la un pachet suspect plasat sub un autoturism, urmând ca joi, să aibă loc o intervenție în cazul atacării unui transport special.

În cadrul Sistemului Național de Prevenire și Combatere a Terorismului, începând cu SRI este autoritate cu rol coordonator, iar în exercițiul de la Târgu Mureș, participă Direcția Generală Management Operațional a M.A.I., Inspectoratul General al Jandarmeriei Române și efective din cadrul IJJ Mureș și Gruparea de Jandarmi Mobilă ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureș, Inspectoratul de Poliție Județean Mureș, Inspectoratul pentru Situații de Urgență al județului Mureș, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Serviciul Județean de Protecție Internă.

Prin Exercițiul Maris 17 se urmărește evaluarea modului de desfășurare a tuturor activităților cuprinse în scenarii, organizarea acestora, etapele parcurse de la luarea deciziilor, elaborarea documentelor necesare și coordonarea forțelor din teren, până la modul de acțiune efectiv al forțelor de ordine participante, într-o situație cât mai aproape de realitate.

Sursa:agerpres.ro / Foto:IJJ Mureș