A fost premiat primul traseu de mountain-bike din România – 100 de kilometri, interconectează opt sate săseşti!

Fundaţia ADEPT din Saschiz a câştigat Premiul European de Turism Cultural 2017, Destinaţie a Turismului Cultural Durabil, pentru proiectul ‘Transilvania Bike Trails pentru revitalizarea peisajului cultural Târnava Mare’, în contextul în care Reţeaua Europeană de Turism Cultural (ECTN) celebrează Anul Internaţional prin promovarea rolului turismului în privinţa valorilor culturale, diversitatea şi patrimoniul. 

Premiul ECTN 2017 a recompensat proiectul prin care s-a realizat primul traseu de mountain-bike din România, care, pe parcursul a 100 de kilometri, interconectează opt sate săseşti, începând de la Viscri până la Sighişoara, cu scopul de a promova peisaje naturale, culturale şi istorice, unice în Europa, a dus la dezvoltarea turismului în zonă, a micilor afaceri locale bazate pe produse tradiţionale, a serviciilor şi a voluntariatului.

Fundaţia ADEPT a primit acest premiu la cea de-a zecea ediţie a conferinţei internaţionale „Valori Culturale, Diversitate şi Patrimoniu: Piloni ai Turismului Durabil pentru Dezvoltare”, care a avut loc la Sibiu, în 20 şi 21 septembrie.

Ben Mehedin, specialistul în dezvoltarea afacerilor comunităţilor agricole din cadrul ADEPT, a precizat pentru AGERPRES că anul 2017 este Anul Internaţional al Turismului Durabil pentru Dezvoltare în cadrul celei de-a 70-a Adunări Generale a Organizaţiei Naţiunilor Unite, iar premiile anuale ECTN fac mai vizibile destinaţiile turistice culturale europene, creează o platformă pentru schimbul de experienţă şi cunoaştere la nivel european şi promovează crearea de reţele între destinaţii.

Specialistul în dezvoltarea afacerilor agricole din cadrul Fundaţiei ADEPT din Saschiz a arătat că traseul de mountain-bike, început în 2011, dintr-o economie făcută la un proiect finanţat prin Inovation Norway şi finalizat printr-un grant din partea Elveţiei prin intermediul Contribuţiei Elveţiene pentru Uniunea Europeană Extinsă, a pus bazele unui model de turism durabil în zonă, unic la acea dată în România.

Potrivit lui Mehedin, traseul parcurge atât zone special amenajate din reţea, cât şi dealuri cu iarbă, drumuri forestiere, uliţe din satele vechi, curţile bisericilor fortificate, în această reţea fiind cuprinse satele Viscri – Buneşti – Criţ- Meşendorf – Cloaşterf – Saschiz – Archita – Daia, punctul final fiind oraşul medieval Sighişoara.

Sursa:agerpres.ro