VIDEO – Mitropolia stabileste un nou termen. Pomohaci aplaudat la iesire.

Reprezentanţii Mitropoliei Ardealului au refuzat, marţi, să facă declaraţii presei care a fost prezentă în faţa clădirii pentru recursul fostului preot Cristian Pomohaci şi au transmis, printr-un comunicat de presă, că acesta a cerut o amânare.

”Fostul preot s-a prezentat în faţa membrilor Consistoriului Mitropolitan, solicitând, în scris, acordarea unui nou termen de judecată în vederea studierii dosarului de apel. Luând act de solicitarea apelantului şi respectând dreptul la apărare al acestuia, Consistoriul Mitropolitan a acordat un nou termen de judecată, pentru ziua de 5 octombrie 2017”, se arată în comunicat.

Oficialii Mitropoliei Ardealului nu precizează de ce şedinţa a durat două ore şi jumătate dacă s-a solicitat amânarea, nici ce a făcut Cristian Pomohaci în cele patru ore şi jumătate cât s-a aflat în sediul instituţiei.

Cristian Pomohaci a ajuns, marţi, la ora 09.00, la Sibiu şi a intrat în sediul Mitropoliei Ardealului fără să facă declaraţii. Şedinţa a fost anunţată pentru ora 11.00, iar fostul preot a părăsit clădirea puţin după ora 13.30.

La plecare, Pomohaci a fost aplaudat de aproximativ 150 de susţinători care au îmbrâncit şi chiar agresat jurnaliştii prezenţi în faţa clădirii.

ISTERIE la ieșirea lui Cristian Pomohaci de la judecată!

ISTERIE la ieșirea lui Cristian Pomohaci de la judecată! – – – https://goo.gl/4d9JcpOamenii s-au călcat în picioare când l-au văzut pe fostul preot – – – https://goo.gl/4d9Jcp

Posted by Observator on 19 Septembrie 2017

Aproximativ 150 de persoane – femei şi bărbaţi, s-au strâns, marţi, în faţa sediului Mitropoliei Ardealului din Sibiu unde s-a judecat recursul depus de Cristian Pomohaci, împotriva deciziei de caterisire. Susţinătorii fostului preot cred în nevinovăţia acestuia şi l-au aplaudat la ieşirea de la judecată.

Preotul Cristian Pomohaci, care a fost caterisit de către Consistoriul Eparhial al Arhiepiscopiei Ortodoxe de Alba Iulia pentru că ar fi încercat să corupă sexual un adolescent de 17 ani, a contestat decizia la Mitropolia Ardealului de care aparţine ierarhic parohia în care a slujit.

Sursa:news.ro / Foto:colaj