Exercitii de interventie antiterorista la Tirgu Mures!

Inspectoratul de Jandarmi Judeţean ‘Col. Sabin Motora’ Mureş şi Gruparea de Jandarmi Mobilă ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş vor găzdui, săptămâna viitoare, trei exerciţii naţionale de intervenţie antiteroristă sub genericul ‘Maris 17’, prin care se urmăreşte antrenarea componentelor Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului la obiective din competenţa Jandarmeriei Române. 

Potrivit unui comunicat de presă al Grupării de Jandarmi Mobile (GMJ) Târgu Mureş, acest exerciţiu combinat pe linia intervenţiei antiteroriste va viza obiective din competenţa Jandarmeriei şi se va derula în perioada 19 – 21 septembrie, în municipiul Târgu Mureş, fiind al 7-lea dintr-o serie de 8 exerciţii integrate organizate de Jandarmeria Română.

La acest eveniment participă reprezentanţi ai Direcţiei Generale Management Operaţional a M.A.I., Inspectoratului General al Jandarmeriei Române, efective din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean ‘Col. Sabin Motora’ Mureş şi Grupării de Jandarmi Mobilă ‘Regele Ferdinand I’ Târgu Mureş, precum şi specialişti din cadrul instituţiilor partenere cu atribuţii în domeniul ordinii publice şi a prevenirii şi combaterii terorismului: SRI (autoritate cu rol coordonator în Sistemul Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului), Inspectoratul de Poliţie Judeţean Mureş, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă al judeţului Mureş, Serviciului de Telecomunicaţii Speciale Mureş, Serviciul Judeţean de Protecţie Internă Mureş şi toţi ceilalţi parteneri cu care colaborăm şi cooperăm în virtutea atribuţiilor pe care instituţia le are’, a arătat GMJ Târgu Mureş.

Scopul exerciţiului este de antrenare a componentelor Sistemului Naţional de Prevenire şi Combatere a Terorismului pentru gestionarea în comun a provocărilor determinate de intervenţia antiteroristă la obiective din competenţa Jandarmeriei Române, de perfecţionare şi testare a efectivelor de jandarmi. 

Potrivit GMJ Târgu Mureş, prin Maris 17 se urmăreşte evaluarea modului de desfăşurare a tuturor activităţilor cuprinse în scenarii, organizarea acestora, etapele parcurse de la luarea deciziilor, elaborarea documentelor necesare şi coordonarea forţelor din teren, până la modul de acţiune efectiv al forţelor de ordine participante, într-o situaţie cât mai aproape de realitate.

Inspectoratul Judeţean de Jandarmi (IJJ) Mureş a arătat, într-un comunicat de presă, că o parte dintre activităţile cuprinse în scenariul ‘Maris 17’, se vor desfăşura în spaţiul public, în parcarea unui complex de retail, la Tribunalul Mureş şi la Baza de Pregătire a IJJ Mureş.

Sursa:agerpres.ro / Foto:colaj