Muresean, prins de politisti dupa ce a furat 1 dolar…

Poliția Municipiului Sibiu a fost sesizată cu privire la faptul că o persoană de sex masculin a pătruns într-un imobil ale cărui căi de acces erau neasigurate de pe strada Nicolae Titulescu din municipiul Sibiu, de unde a sustras suma de 1 dolar american,  150 de euro și un telefon mobil.

Proprietarul imobilului împreună cu un martor au urmărit bărbatul în cauză și l-au prins la intersecția străzilor Negoiu cu ștefan cel Mare.

Primul echipaj de intervenție sosit la fața locului a fost cel al Inspectoratului Județean de Jandarmi Sibiu care a identificat persoana în cauză și a condus-o la sediul Poliției Municipiului Sibiu.

Este vorba despre un bărbat în vârstă de 30 de ani, domiciliat în județul Mureș, față de care a fost luată măsura reținerii 24 de ore, urmând ca, în data de 9 septembrie, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu cu propunere depunere în mișcare a acțiunii penale și arestare preventivă pentru săvârșirea infracțiunii de furt calificat.

Prejudiciul a fost recuperat în totalitate, iar cercetările continuă în vederea stabilirii întregii activități infracționale a persoanei în cauză.

Sursa: IPJ Sibiu / Foto: colaj