Arhiepiscopia a fixat termenul de judecata in cazul Pomohaci

Consistoriul Mitropolitan al Mitropoliei Ardealului comunică următoarele: Pentru încadrarea în prevederile Regulamentului autorităților canonice disciplinare și al instanțelor de judecată ale Bisericii Ortodoxe Române, a fost fixat termenul de judecată a apelului promovat de către Cristian-Dorin Pomohaci, fost preot al parohiei Moșuni-Veța, județul Mureș, pentru ziua de marți, 19 septembrie 2017.

Având în vedere principiul judecății echitabile și al respectării dreptului la apărare, Consistoriul a trimis astăzi citație persoanei învinuite, Cristian-Dorin Pomohaci, a admis audierea martorilor propuși de acesta, oferindu-i-se posibilitatea ca, pe lângă înscrisurile depuse la Consistoriul Mitropolitan, să uzeze și de dreptul său de a se apăra în fața instanței bisericești de judecată. Totodată, instanța i-a oferit posibilitatea apelantului de a-și alege un apărător bisericesc, dintre persoanele nominalizate în citație, apărători bisericești atestați de către Patriarhia Română, conform art. 122 din Regulament.

Până la data fixată pentru termenul de judecată, la instanța bisericească se vor putea depune și alte mărturii concrete în apărarea sau în acuzarea apelantului.

Consistoriul Mitropolitan precizează faptul că prin aplicarea măsurilor canonice nu se urmărește pedepsirea persoanei învinuite, care se poate întoarce prin pocăință, ci numai apărarea instituției Bisericii, a ordinii și a disciplinei canonice, a moralității și a sacralității vieții bisericești.

Orice pedeapsă canonică aplicată de o instanță bisericească se deosebește de pedepsele instanțelor civile și penale prin faptul că nu interzice niciun drept civil, nu privează de libertate, cel pedepsit rămânând o persoană liberă de a profesa orice activitate în cadrul societății civile!

Comunicat Arhiepiscopia Sibiului