FURTUNA MS: Clinica TBC avariata. Probleme si la Reghin, Sangeorgiu de Mures, Miercurea Nirajului…

Furtuna violentă care a lovit municipiul Târgu Mureș, duminică după-amiază, a doborât 12 copaci, a blocat două drumuri și a avariat mai multe mașini, acoperișul Clinicii TBC, precum și pe cel al unui bloc de locuințe.

Mai multe imagini cu prapadul lasat in urma de furtuna – AICI.

„Două sensuri de drum au fost blocate parțial, este vorba de bulevardul 1 Decembrie 1918 și Calea Sighișoarei din Târgu Mureș, patru autoturisme au fost lovite, dar și două clădiri”, a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) Mureș, maior Cristian Virag.

Furtuna a făcut probleme și în zona Reghin, unde un copac a căzut pe drumul dintre Reghin și Breaza, precum și în Daneș, Sângeorgiu de Mureș și Miercurea Nirajului.

La Târgu Mureș, furtuna a durat mai bine de 30 de minute, iar pe lângă vântul violent s-au semnalat și căderi însemnate de precipitații, fiind inundate două intersecții. Alte două autoturisme au fost avariate de un stâlp de lemn.

Sursa:agerpres.ro