Cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică!

UPDATE: Meteorologii au emis în urmă cu puțin timp o avertizare now casting cod portocaliu, valabilă până la ora 18.30.
Sunt vizate 29 de localități mureșene, printre care Sighișoara, Tîrgu Mureș, Târnăveni, Ungheni, Acățari, Corunca, Cristești, Daneș, Sâncraiu de Mureș, Sânpaul și Viișoara.

Administrația Națională de Meteorologie a emis o atenționare cod galben de ploi abundente și instabilitate atmosferică, valabilă de duminică,  până luni la ora 9:00, pentru un număr de 23 de județe.

Astfel, vor fi afectate nordul centrul și sudul țării, mai exact județele Maramureș, Bistrița-Năsăud, Suceava, Cluj, Mureș, Harghita, Covasna, Alba, Sibiu, Brașov, Prahova, Buzău, Vrancea, Bacău, Neamț, Mehedinți, Dolj, Gorj, Argeș, Dâmbovița, Teleorman, Olt, Giurgiu.

În intervalul menționat, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată și ploi însemnate cantitativ în sudul, centrul și nordul țării, precum și în zonele de deal și de munte. Vor fi descărcări electrice frecvente, averse, izolat grindină și intensificări ale vântului ce pot lua aspect de vijelie. În intervale scurte de timp sau prin acumulare se vor înregistra cantități de apă ce vor depăși local 20 l/mp și pe arii restrânse 30 l/mp.

În noaptea de duminică spre luni (3/4 septembrie) aria precipitațiilor se va restrânge treptat spre regiunile nordice.

Meteorologii au adăugat că în după-amiaza zilei de duminică vremea se va menține călduroasă în sud-estul teritoriului, în timp ce, în rest, temperaturile vor fi în scădere. Luni, răcirea vremii va cuprinde toată țara.

În Oltenia, Transilvania, local în Muntenia și nordul Moldovei, precum și în zona de munte vor fi averse torențiale, vijelii și căderi de grindină, iar cantitățile de apă vor depăși pe arii extinse 25 l/mp și izolat 40 — 50 l/mp.

Sursa:agerpres.ro