Au fost emise primele certificate de urbanism pentru autostrada proiectata acum 10 ani!

Oficialii Consiliului Judeţean Iaşi au anunţat luni că, în cursul săptămânii trecute, au emis certificatul de urbanism pentru autostrada Ungheni-Iaşi-Târgu Mureş. Recent, şefii judeţului Neamţ au anunţat emiterea unui document similar pentru traseul din judeţul învecinat.

Deşi nu se ştie exact în baza căror studii va fi executată autostrada Iaşi-Târgu Mureş, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere SA a solicitat avizul de urbanism de la autorităţile judeţene care sunt vizate de acest proiect. Astfel, după ce oficialii Consiliului Judeţean Neamţ au anunţat săptămâna trecută emiterea unui certificat de urbanism, luni cei de la Iaşi au precizat că au eliberat un act simular.

În urmă cu zece ani au fost redactate trei studii de fezabilitate pentru cele trei tronsoane ale Autostrăzii Iaşi-Târgu Mureş. Pentru că documentaţia nu a fost folosită la timp, în 2015 s-a reluat selecţia pentru reactualizarea studiilor. Cu toate acestea, în oficialii ministerului Transporturilor au făcut o declaraţie legată de blocarea celor trei studii de fezabilitate licitate în 2015, care în decembrie 2016 au fost suspendate. Pentru revizuirea studiilor de fezabilitate şi elaborarea proiectelor tehnice costurile sunt estimate la 18,7 milioane de lei.

Autostrada A8, Târgu-Mureş – Iaşi – Ungheni, ar urma să aibă o lungime de circa 320 de kilometri. Potrivit cifrelor din Master-Planul General de Transport, execuţia tronsoanelor din A8 are costuri estimate la 4 miliarde de euro. Nu s-a stabilit sursa de finanţare clară pentru execuţia lucrărilor.

Citeste mai mult: adev.ro/ove5nd