Au fost descoperite dobanzi de 9.000% practicate de institutii financiare!

Inspectorii de la Protecţia Consumatorilor vor continua să controleze instituţiile financiare nebancare (IFN-urile) din judeţele din Braşov, Sibiu, Alba, Mureş, Harghita şi Covasna, după ce au fost descoperite dobânzi şi de 9.000%, „ascunse în contracte”, a anunţat, vineri, comisarul-şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor din Regiunea Centru, Claudiu Susanu. 

Protecţia Consumatorilor încearcă şi schimbarea legii privind aceste IFN-uri, a mai spus Susanu.

„Continuăm activitatea tot ceea ce înseamnă departamentul financiar bancar, unde pe lângă activităţile intense pe care le-am avut la nivel naţional, regional şi local, referitoare la IFN-uri, unde din păcate am descoperit lucruri îngrijorătoare. Şi aici mă refer ca exemplu, la dobânzi care au ajuns între 8.000 şi 9.000 la sută. Sunt chestiuni reale, ascunse prin diferite tertipuri în contractele încheiate cu consumatorii. Lucrurile pe care noi încercăm să-l sancţionăm acolo unde este în neregulă, dar preşedintele Autorităţii face demersuri suplimentare şi pentru anumite modificări legislative în acest sens”, a precizat Susanu, într-o conferinţă de presă.

Sursa:agerpres.ro / Foto:colaj