Ardelenii pornesc centralele dupa ce temperatura a ajuns la 0 grade!

Mercurul termometrelor a coborât joi dimineaţa, la Miercurea Ciuc, până la minus 0,3 grade Celsius, aceasta fiind cea mai scăzută temperatură din ţară, în zonele locuite. Ilie Mojic de la Centrul Meteorologic Regional a declarat că temperatura înregistrata reprezintă recordul acestei zile. De asemenea, potrivit aceleiaşi surse, a fost cea mai scăzută temperatură din ţară în zonele locuite, înregistrată în noaptea de miercuri spre joi. 

La Joseni, mercurul termometrelor a arătat 0,6 grade Celsius şi a căzut brumă, la Topliţa au fost 2,1 grade Celsius, în vreme ce la Odorheiu Secuiesc s-au consemnat 5,6 grade Celsius. In Mures temperatura minima inregistrata a fost de 6,2 grade Celsius.

„Iniţial am avut o masă rece în zonă şi peste masa rece a venit radiaţia nocturnă, cerul fiind senin şi de aceea a scăzut temperatura atât de mult. Nu este ceva obişnuit. Vremea se va încălzi de la o zi la alta, dar la noapte încă ar mai putea să fie temperaturi scăzute”, a precizat Ilie Mojic.

Şi în apartamentele din Miercurea Ciuc temperaturile au scăzut destul de mult, unii locatari pornind deja centralele proprii, chiar dacă este abia luna august. 

In judetul Mures se vor inregistra diferente de temperatura de aproape 20 de grade intre noapte si zi!

Sursa:agerpres.ro / Foto: colaj