Bugetarii vor primi salariile în avans și zile libere în plus!

Prin Ordinul nr. 1.441, publicat miercuri în Monitorul Oficial, angajații din 20 de ministere și instituții vor primi salariul, prin derogare de la actele normative în vigoare, mai devreme cu patru-cinci zile.

Este vorba de angajații din Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Dezvoltării Regionale, Ministerul Apărării Naționale, Ministerul Afacerilor Interne, Ministerul Muncii, Ministerul Tineretului, Ministerul Educației, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii, Agenția Națională de Integritate, Serviciul Român de Informații, Serviciul de Informații Externe, Serviciul de Protecție și Pază, Serviciul de Telecomunicații Speciale, Academia Română, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară, Consiliul de monitorizare a implementării Convenției, Ministerul Cercetării, Ministerul pentru Românii de Pretutindeni și Casa Națională de Asigurări de Sănătate.

Toți bugetarii din aceste instituții vor încasa salariul aferent lunii iulie pe 10-11 august în loc de 14-15 august. Acesta deoarece Guvernul a decis ca și ziua de 14 august să fie zi liberă pentru bugetari, astfel că se poate vorbi de o mini-vacanță de Sfânta Marie.

Sursa:mediafax.ro / Foto: colaj