IMPORTANT! Recomandari ISU pentru populatie pe timp de canicula – Cod ROSU!

ATENTIEI! Judetul Mures intra in COD ROSU de caldura extrema!

Departamentul pentru Situații de Urgență avertizează cetățenii să nu consume alcool și cafea și să se hidrateze suficient pe perioada caniculei care a cuprins toată țara.

Medicii le recomandă cetățenilor să nu consume băuturi alcoolice, cafea sau băuturi cu mult zahăr și să nu iasă afară la orele de vârf, respectiv între 11,00 și 18,00. Totodată, acestia subliniază că trebuie consumați cel puțin doi — trei litri de apă pe zi, iar persoanele care ies afară trebuie să aibă grijă să se protejeze de căldura soarelui purtând haine lejere, din fibre naturale, să aibă capul acoperit, să poarte ochelari de soare și să folosească chiar și umbrelele.

Recomandări privind protecţia populaţiei pe timpul caniculei:

  • Deplasările sunt recomandate în primele ore ale dimineţii sau seara, pe cât posibil prin zone umbrite, alternând deplasarea cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice);
  • Evitaţi aglomeraţiile, expunerea la soare, efortul fizic intens între orele 11.00-18.00;
  • Purtaţi haine lejere, subţiri, deschise la culoare, pălării şi ochelari de soare;
  • Beţi 1,5-2 litri de lichide pe zi, nu prea reci, apă, sucuri naturale din fructe şi ceaiuri călduţe (soc, muşeţel, urzici);
  • Mâncaţi fructe şi legume (pepene, prune, roşii) sau iaurt (echivalentul unui pahar cu apă); mâncaţi echilibrat şi variat insistând pe produsele cu valoare calorică mică;
  • Evitaţi băuturile ce conţin cofeină (cafea, ceai, cola) sau zahăr (sucurile carbogazoase) în cantitate mare;
  • Evitaţi alimentele cu un conţinut sporit de grăsimi, în special de origine animală;
  • Nu consumaţi alcool – vă deshidratează şi vă transformă într-o potenţială victimă a caniculei;
  • Menţineţi legătura cu persoanele în vârstă (rude, vecini, persoane cu dizabilităţi), interesându-vă de starea de sănătate a acestora şi oferiţi-le asistenţă ori de câte ori au nevoie;
  • Nu lăsaţi copiii/animalele de companie singuri/singure în autoturisme;
  • Cereţi sfatul medicului de familie la cel mai mic semn de suferinţă, manifestat de dumneavoastră sau copilul dumneavoastră;
  • Persoanele care suferă de diferite afecţiunii îşi vor continua tratamentul, conform indicaţiilor medicului. Este foarte util ca în perioada caniculară să se consulte medicul curant, în vederea adaptării schemei terapeutice la condiţiile existente;
  • Pentru ameliorarea condiţiilor la locul de muncă se va reduce intensitatea si ritmului activităţilor fizice, se va alterna efortul dinamic cu cel static şi alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus, în locuri umbrite ori ventilate corespunzător.
  • Nu lăsaţi copiii în maşinile parcate la soare, petreceţi cât mai mult timp în spaţii umbrite şi răcoroase, în timpul zilei închideţi ferestrele şi aerisiţi încăperile noaptea, efectuaţi duşuri scurte de câteva ori pe zi.