ATENTIEI! Judetul Mures intra in COD ROSU de caldura extrema!

IMPORTANT! Recomandari ISU pentru populatie pe timp de canicula – Cod ROSU!

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, joi, o avertizare Cod roșu de căldură extremă, valabilă vineri și sâmbătă, în județul Mureș!

Potrivit meteorologilor, vineri (4 august) și sâmbătă (5 august), valul de căldură care a debutat încă de luni (31 iulie) va continua să se intensifice, iar disconfortul termic va deveni deosebit de accentuat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăși pe arii extinse pragul critic de 80 de unități și se va situa frecvent, în zonele joase de relief, între 82 și 84 de unități.

Temperaturile minime vor fi cuprinse, în general, între 22 și 25 de grade, iar cele maxime între 39 și 41 de grade Celsius.

ANM precizează că, treptat, valul de căldură se va restrânge către regiunile sudice și va persista până spre mijlocul săptămânii viitoare. Gradul de instabilitate atmosferică va fi în creștere, în special în zonele de munte și în jumătatea de nord a țării.