O mureseanca a pornit la furat prin tara!

Polițiștii din Blaj au reținut o femeie din județul Mureș, care locuiește fără forme legale în Blaj și care este cercetată pentru furt, faptă prin care a cauzat un prejudiciu în valoare de 1.040 lei.

La data de 01.08.2017, polițiștii de investigații criminale din cadrul Poliției Municipiului Blaj, au identificat-o pe C.K., de 40 de ani, din județul Mureș, care locuiește fără forme legale în municipiul Blaj și care este bănuită de comiterea unui furt, faptă reclamată poliției la data de 24.07.2017 de către reprezentanții unui magazin din Blaj, specializat în vânzarea de telefoane mobile.

Se pare că, la data de 20 iulie a.c., femeia a profitat de neatenția angajaților magazinului și a sustras suma de 1.040 lei ce era lăsată în sertarul unui birou. Pentru obținerea de probe în cauză, la data de 1 august a.c., polițiștii au făcut o percheziție la locuința din Blaj a femeii.

Față de C.K a fost luată măsura reținerii, pentru o perioadă de 24 de ore, urmând ca azi, 2 august, să fie prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Blaj, pentru dispunerea măsurilor legale.

Sursa: IPJ Blaj