Cea de-a 24-a ediţie a festivalului şcoală Academia Sighişoara, care se va derula în Cetatea Medievală Sighisoara în perioada 1-14 august, va fi marcată de prezentarea, în premieră mondială, a unor compoziţii româneşti, în cadrul proiectului româno-spaniol “Muze sau zâne?”, despre personaje de basm româneşti şi muze andaluze. 

Directorul artistic al Academiei Sighişoara, violonistul elveţian de origine română Alexandru Gavrilovici, a declarat luni, într-o conferinţă de presă susţinută la Târgu Mureş, că din partea spaniolă, sprijinită de Ambasada Spaniei la Bucureşti, va fi prezentată compoziţia “Las Musas de Andalucia”, Op. 93 aparţinând compozitorului Joaquín Turina (1882-1949), în timp ce partea română va veni cu compoziţii special create pentru Academia Sighişoara, pe tema zânelor şi a personajelor de basm ale românilor.

Alexandru Gavrilovici a precizat că astfel, vor fi prezentate creaţiile a patru tineri compozitori români – Alexandru Murariu cu piesele “Pasărea măiastră” şi “Păcală”, Aurelian Băcan va prezenta compoziţia “Ielele şi Muma pădurii”, Sonia Vulturar va prezenta “Nocturnalii (Vasilisc şi Baljini)”, iar Alexandru Mihalcea, “Zâna: Invocaţie şi Dans”.

La acest concert îşi vor aduce contribuţia sopranele Petra Kukkamäki, Anna Weber şi Flaka Goranci, Cvartetul Gernika, cu Andrea Duca, Marta Hernando Jiménez, Alicia Salas Ruiz, Joaquín Fernández Díaz, Aurelian Băcan la clarinet, Marie Trottmann la harpă, Mira Gavriş la pian şi Eliza Puchianu la pian.

Academia Sighişoara este un festival internaţional pentru tineri muzicieni din întreaga lume, înfiinţat în 1993 de violonistul elveţian de origine română, Alexandru Gavrilovici, împreună cu flautista elveţiană, Heidi Indermühle.

Iniţial, Academia Sighişoara a început ca un curs de măiestrie modern pentru studenţii muzicieni din Elveţia şi România, însă a devenit un important festival de muzică, foarte bine cotat pe plan internaţional, site-ul de specialitate CMUSE creditându-l ca fiind a 12-a destinaţie muzicală a lumii.

Academia Sighişoara debutează, în mod tradiţional, în data de 1 august, de Ziua Naţională a Elveţiei, în scopul creării unei punţi de legătură culturală între România şi Elveţia.

Potrivit lui Alexandru Gavrilovici, în cadrul Academiei au loc cursuri de măiestrie, atelierele interactive şi workshop-uri, fiecare zi a festivalului-şcoală se încheie cu un concert susţinut de profesorii şi artiştii invitaţi, iar în ultimele două zile ale manifestării, studenţii urcă pe scenă cu reprezentaţii solistice, camerale şi interpretarea în premieră a lucrărilor clasei de compoziţie.

La conferinţa de presă organizată la Muzeul de Etnografie şi Artă Populară din Târgu Mureş, alături de Alexandru Gavrilovici s-au aflat profesorul şi violonistul Vladimir Lakatos (Germania), pianista Anamaria Stamp (Olanda/România) şi Ioana Baalbaki din partea Academiei de Muzică Gheorghe Dima din Cluj-Napoca.

Sursa:agerpres.ro / Foto: colaj imagini