Se impart milioane pe principiul “primul venit-primul servit”!

Nu o sa intelegem niciodata acest criteriu, care numai de performanta nu poate fi numit! In loc sa incurajezi concurenta fair play prin realizarea unei analize pe criteriu de performanta, ei ofera bani „primului venit”! Nu intelegem nici sistemul de impartire a sumei totale alocate pentru patru ani, nici 10% in primul an si apoi restul. Sa fie iar vorba de sume aruncate asa „sa dea bine”, ca ne-am cam convins referitor la ce promit socialistii…

Programul de internationalizare 2017 – Data de la care se pot depune aplicatiile in Program este 31 iulie, incepând cu orele 10.00, iar sistemul de aplicatii va fi deschis pana vineri 4 august, orele 20.00. Acordarea finantarii se realizeaza in baza criteriului “primul venit-primul servit”, în limita bugetului. Pentru perioada 2017-2020 este prevazut un buget total de 71 milioane de lei, din care suma alocata anului 2017 este de 5 milioane lei.

Prin Program se finanteaza:
a) participari individuale la târguri si expozitii internationale, organizate în strainatate, cu stand propriu, altele decât cele organizate în baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 120/2002 privind aprobarea Sistemului de sustinere si promovare a exportului cu finantare de la bugetul de stat, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si în baza Hotarârii Guvernului nr. 296/2007 privind aprobarea Mecanismelor de derulare a actiunilor din Programul de promovare a exportului, administrat de Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comert si Antreprenoriat, cu modificarile ulterioare;
b) participari individuale la misiuni economice organizate în strainatate, altele decât cele organizate în baza Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 120/2002, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare, si în baza Hotarârii Guvernului nr. 296/2007, cu modificarile ulterioare;
c) crearea identitatii vizuale a unui IMM – marca si/sau sigla si/sau slogan;
d) realizarea unui site pe internet/aplicatie pentru mobil, pentru prezentarea activitatii solicitantului si a produselor promovate, în limba româna si limba engleza/alta limba de circulatie internationala pietei careia i se adreseaza;
e) participari ale angajatilor la cursuri de pregatire, în tara si/sau în strainatate, în domeniul tehnicilor de promovare a produselor/serviciilor pe noi piete;
f) analize si studii de piata;
g) alte tipuri de activitati de promovare si sustinere a internationalizarii.

 

Sursa:aippimm.ro