De ce sa te muti in Cluj sau Brasov?

Nici nu are rost sa va mai plictisim si sa mai reluam la infinit situatia din Mures, a investitiilor „realizate” la noi, la „dezvoltarea” infrastructurii de care „beneficiem”, de locurile de munca etc. Pe scurt, am putea spune ca nu s-a realizat aproape nimic in ultimii 20 de ani pentru cresterea nivelului de trai a muresenilor! 

Aproximativ 3,6 milioane de români intenționează să se mute în următorii cinci ani. Nu în străinătate, cum se întâmpla până acum câţiva ani, ci în alte oraşe mari din ţară: Brasov, Cluj etc. Un studiu realizat de Banca Mondială arată că cei care vor să se mute în alt oraş sunt tineri cu vârsta medie de 35 de ani, educaţi şi cu venituri mari.

„Cluj. Pentru că este un oraş cu oameni civilizaţi. Sau cel puţin aşa mi-a lăsat impresia atunci când am trecut prin Cluj, am stat câtvea zile şi e foarte curat”.

„Braşov. Pentru că mi se pare un oraş foarte să zic aşa mă refer la poluare din punctul acesta de vedere este un oraş mult mai uşor poluat faţă de Bucureşti.”

18% dintre românii cu planuri de mutare au declarat că intenționează să facă acest lucru în următorii 5 ani. Sociologii spun că migraţia are loc în special spre oraşele cu bugete mari.

Alfred Bulai, sociolog: „Lucrurile sunt simple pentru că România este o ţară foarte polarizată. Există câteva oraşe care merg foarte bine, adică merg afacerile, merge economia. Uitaţi-vă la PIB-ul pe care îl dau diferitele zone ale ţării. Şi zone care merg foarte prost, unde evident că dacă nu mai găseşti de lucru începi să te gândeşti la navetă, iar apoi începi să te gândeşti dacă nu cumva este mai bine să te muţi cu totul, cu familie”.

Sursa:digi24.ro