Doi tineri mureseni cercetati dupa ce au umilit un batran lovindu-l si aruncandu-i bicicleta in gunoi!

Doi tineri din judeţul Mureş sunt cercetaţi de poliţişti după ce au umilit un bătrân, lovindu-l şi apoi aruncându-i bicicleta într-o ghenă, întreaga scenă fiind filmată şi postată pe reţelele de socializare. Unul dintre agresori a fost reţinut pentru 24 de ore, iar cel de-al doilea este cercetat sub control judiciar.

La data de 24 iulie 2017, poliţiştii Serviciului de Investigații Criminale – Biroul Supravegheri Judiciare s-au sesizat din oficiu în urma vizionării pe internet a unor imagini postate pe o reţea de socializare, cu privire la faptul că doi tineri, au agresat un bărbat şi i-au aruncat bicicleta în ghena cu resturi menajere.

Din cercetările efectuate de poliţişti a reieşit că, la data de 23 iulie 2017, pe raza municipiului Tg-Mureș, în jurul orelor 07.00, în public, doi tineri, de 22 şi 23 de ani, unul dintre aceştia aflându-se sub măsura preventivă a controlului judiciar, ar fi agresat o persoană, de 71 de ani și i-ar fi aruncat bicicleta la pubelă.

S-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de cei doi tineri sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de tulburarea ordinii și liniștii publice și lovirea sau alte violențe.

Tânărul, de 22 de ani, a fost reţinut pentru o perioadă de 24 ore.

Foto:colaj imagini