Locul în care a fost descoperită Fibula de la Suseni rămâne un mister!

Muncitorii Fabricii de Cărămidă din Suseni, care au descoperit în 1924, în timp ce încărcau argilă în vagonete, o piesă arheologică unică în lume, Fibula de la Suseni, au luat cu ei în mormânt taina locului exact în care aceasta a fost găsită, din cauza lipsei unui interes major din partea autorităţilor de la acea vreme. 

Din acest motiv, toţi cei întrebaţi acum despre locul exact în care s-a găsit valoroasa piesă arheologică fie nu au auzit niciodată despre această comoară, fie ne indică o groapă de circa 6 hectare, săpată într-un deal, în fundul căreia s-au format între timp două lacuri.

Fibula de la Suseni, o fibulă de tip passementerie, adică cu spirale, cu scut şi cu pandantive, a fost descoperită din întâmplare în 1924, pe un teren al Fabricii de Cărămizi din Suseni, într-un vas ceramic, alături de alte obiecte din bronz, în majoritate fragmente. Oamenii din sat au auzit atunci că s-a găsit un ‘boţ de aur’, dar, deşi obiectul nu era din aur, s-a dovedit în timp a fi mult mai valoros decât preţiosul metal.

Frapant la această remarcabilă descoperire a fost faptul că, deşi celelalte obiecte de bronz din vas erau afectate de trecerea timpului, Fibula de la Suseni era întreagă şi într-o stare foarte bună. Întrucât nicăieri în lume nu a mai fost descoperită o astfel de piesă, oamenii de ştiinţă au numit Fibula de la Suseni fibulă de tip passementerie varianta Suseni, neputând-o clasifica în niciunul dintre cele trei tipuri de passementerie existente până în acel moment.

Unul dintre bătrânii satului, David Cengher, ne-a spus că a auzit de la rude şi de la bătrânii de atunci că ‘s-a găsit ceva, dar noi nu ştiam ce e’, care ‘apoi, cred că a fost dat la muzeu, la judeţ’.

‘Se spune că s-a găsit aici un boţ de aur în partea în care tăiau bătrânii pământul pentru a lua argilă. S-au dus atunci şi au dat ce au găsit lui Gorog (şeful fabricii de atunci, n.r.), ‘că ce să facă cu ea?’, iar el le-a dat câteva kile de ţuică, de jinars, ce-i drept. Apăi, ce a făcut Gorog cu ele, nu ştim. Mai demult, lucrau aici manual. S-a tăiat pământul cu târnăcopul şi, când au dat cu târnăcopul, au dat de vas şi atunci au început să sape de jur împrejur. Ţin minte că se spune că muncitorii au săpat vreo patru metri în jos, când au dat de vas. Bătrânii tăiau manual şi încărcau în vagonete. Prin sat spuneau tot felul de poveşti, unii ziceau că putea fi şi de pe vremea potopului. Alţii, că provenea de aici, din apropiere, de la vreo 300 de metri. Unde e cimitirul unguresc acum a fost un castel, care avea legătură cu Castelul din Brâncoveneşti şi cu cel din Gurghiu. Aici a fost un castel de la care era un tunel prin care se putea merge liniştit. Era făcut numai din cărămidă de fabrică’, ne-a spus David Cengher.

Bătrânul a spus că nu îşi mai aminteşte exact numele muncitorilor, că îi ştia mai mult după porecle, dar ştie cu siguranţă că între cei care au găsit comoara s-au numărat Negrea, Ştirbu Ion, Cenger Ioan, Garboi bătrânul, Moldovan bătrânul, a lu’ lelea Marie, neica Alexandru, toţi oameni din Suseni.

‘Au tăiat la rând dealul, când au dat de vas. După ce l-au dat conducerii, a fost bun dat, nu a mai căutat nimeni. Cred că adâncimea e circa 8 metri la groapă. Ştiu că în argilă a fost găsit, dacă stau să mă gândesc, deasupra argilei erau doi metri de pământ… deci era la adâncime. Am locuit aici de când mă ştiu, la fel şi părinţii. Tata a murit după război şi a lucrat aici, la fabrică. Toţi din Suseni lucrau aici, de aici au pensia. Dacă ar fi trăit vreunul dintre bătrâni, ne-ar fi spus exact locul. Dar primarii de atunci nu s-au zdrobit, apoi nici în comunism nu a fost interes şi locul a fost uitat’, a spus cu amărăciune David Cengher.

Primarul comunei Suseni, Mircea Mariş, ne-a arătat zona de circa 6 hectare, care aparţine acum administraţiei locale, din care timp de peste 100 de ani a fost exploatată argila de către Fabrica de Cărămidă, închisă după Revoluţia din 1989, după privatizare.

‘Fabrica de cărămidă s-a privatizat şi apoi s-a închis. Până la Revoluţie, erau peste 200 de muncitori. Nu a mai fost descoperit nimic, nu ştim exact locul. Ştim doar perimetrul larg, întreaga groapă, dar nu ştim exact locul în care a fost găsită fibula. În urma exploatării argilei, s-au format două lacuri. S-ar putea ca locul să fie exact unde e unul dintre lacuri. Era o fabrică mare, avea uscătorii de cărămidă şi de ţiglă. Fabrica e cumpărată deja a doua sau a treia oară, a şi fost demolată în mare parte. Ca să nu se piardă din memoria locului această descoperire, am un proiect de promovare a Fibulei de la Suseni. Mă gândesc să aducem la cunoştinţa cetăţenilor această fibulă, sunt mulţi din Suseni care nu ştiu despre ea. Mă uit cu jind de multe ori când se acordă distincţia Fibula de la Suseni (de 1 Decembrie, de către Prefectura Mureş, n.r.) şi noi nu avem nici măcar un semn în care s-a descoperit, nişte manuscrise în care să vedem cine sunt oamenii aceia care au descoperit-o. Nimeni parcă nu a avut interesul să se afle până acum. Eu am făcut un simpozion să spun despre fibulă, dar nu există nicio urmă pe teren. Peste ani, nimeni nu va mai şti ce a fost Fibula de la Suseni, poate doar că a fost o agrafă. Dacă trăia vreunul dintre cei care au descoperit-o, ne-ar fi spus exact. Dar cât au fost în viaţă, nimeni nu i-a întrebat unde au găsit-o mai exact’, a declarat primarul Mircea Mariş, aflat la al doilea mandat.

Acesta a spus că întrucât a găsit o copie a fibulei într-un sertar, când a preluat mandatul de primar, va amenaja în Primăria Suseni un colţ special dedicat valoroasei descoperiri. Totodată, el a spus că lucrează la un proiect pentru înfiinţarea unei zone de agrement care să cuprindă şi un parc arheologic, chiar acolo unde preţiosul obiect a fost descoperit.

‘În acest an renovăm interiorul primăriei şi vom amenaja un colţ în care va fi descrisă fibula şi vom amenaja un spaţiu în care vom pune şi o replică a acestei comori. Avem o copie în primărie, pe care am găsit-o într-un sertar. Aş vrea să fac un proiect, acum fac cadastrarea pe acest teren (unde s-a descoperit fibula, n.r.), avem acum două lacuri aici şi aş dori să marcăm locul unde s-a găsit fibula. Ar trebui să mişcăm lucrurile, prea au fost lăsate. Aş vrea să fac un parc arheologic, să arătăm unde s-a descoperit această piesă unică în lume. Trebuie să ne ocupăm acum şi de partea culturală, pentru asfalt şi canalizare ne-am zbătut destul. Avem această zonă de 6 hectare, poate fi o zonă de agrement, cu o parte de istorie, cu o scenă în care să organizăm evenimente. Zona e superbă. Când eram copil, ştiam că s-a descoperit cândva, ceva, dar abia după ce am devenit primar, a început să mă intereseze mai mult şi să studiez despre ea. Îmi aminteam de Fibula de la Suseni din cartea de istorie, dar nu o localizam exact. Bătrânii care au descoperit-o, i-am prins şi eu, copil fiind, dar pe atunci nu ştiam. Nu ar fi trebuit lăsate nemarcate anumite momente din istoria satului. Îmi doresc să se facă ceva. Mulţi nu au văzut cum arată fibula, va fi expusă şi la Festivalul Valea Mureşului, e o copie, dar e o valoare’, a subliniat Mariş.

Pe profesorul de istorie Simion Braicu, în vârstă de 69 de ani, acum pensionar, l-am găsit în grădina cu legume, iar acesta s-a arătat extrem de încântat că cineva a pornit în sfârşit pe urmele fibulei, aşa cum a pornit şi el în studenţie. Profesorul Braicu ne spune că Fibula de la Suseni este o agrafă din centrul Ardealului, care reprezintă ‘continuitatea noastră pe aceste meleaguri’, chiar dacă anumite regimuri ar fi încercat să şteargă aceste urme.

‘Fibula se presupune că a fost confecţionată de vechii daci, vechile popoare din această zonă, şi arată frumuseţea şi măiestria celor care au făcut-o. A fost descoperită în 1924 în Suseni, la o fostă fabrică de cărămidă, în timp ce muncitorii săpau argila. Au descoperit-o din întâmplare. Acolo era un adevărat tezaur: arme, podoabe, unelte. Dintre cele peste 100 de obiecte, agrafa sau fibula este cea mai valoroasă. Este unică în Europa (…) Noi, cei din Suseni, ne-am născut cu fibula în sânge, ni s-a transmis din generaţie în generaţie. Am apucat oamenii care au descoperit-o: este unul Toncean, unul Cengher, unul Moldovan… mi-au povestit despre fibulă când eram tânăr student. Mi-au povestit despre fibulă şi mă interesa, căci este legată de istoria natală. Chiar am vrut să îmi fac doctoratul în Fibula de la Suseni, însă a venit Revoluţia şi a rămas aşa. Prin această fibulă am adus un argument împotriva celor care pun la îndoială vechimea noastră pe aceste meleaguri. Noi suntem la fel de vechi ca munţii, ca şi codrii. Când unii erau încă prin fundul Asiei, aici se făceau aceste fibule. Romanii au început să se afirme prin anul 500 înainte de Hristos, fibula noastră are o vechime de peste 3.000 de ani! Deci cu 2.500 de ani înainte de apariţia romanilor – romanii aveau podoabele lor, mândria lor, însă această zonă este specifică unor podoabe, mai ales fibula. Despre ea a scris şi Vasile Pârvan în ‘Getica’, a pus-o pe copertă. Prea puţini au cunoscut-o. Înainte, regimurile au ascuns trecutul nostru, au ascuns fibula, ca să nu ne mândrim cu ea’, a susţinut profesorul.

Acesta a spus că Fibula de la Suseni cea originală este la Muzeul Judeţean Mureş, că două replici ale acesteia se află la Bucureşti şi la Primăria Suseni, şi că aceasta a fost văzută inclusiv de Nicolae Iorga.

‘În 1924, Nicolae Iorga a văzut-o, Pârvan a scris în Getica. A fost perioada de formare a României Mari. Apoi a venit cotropirea horthystă şi a vrut să distrugă tot ceea ce este românesc de pe aceste meleaguri. Au fost câţiva oameni de suflet care au ascuns-o, aşa a fost salvată. După eliberare, în 1945, cuceritorii ruşi nu au vrut, de asemenea, să permită afirmarea românismului pe aceste meleaguri. Au încercat să ne spună că suntem de origine slavă’, a subliniat Simion Braicu, adăugând că îl va susţine pe primar în promovarea fibulei.

Specialiştii Muzeului Judeţean Mureş ne-au spus că Fibula de la Suseni a fost descoperită accidental, nu a fost găsită în urma unor săpături efectuate de arheologi, şi din această cauză nu există foarte mult detalii despre condiţiile şi caracterul descoperirii. În plus, piesele vasului de lut în care a fost găsită s-au pierdut şi de aceea încadrarea culturală a depozitului nu mai poate fi precizată.

‘Descoperirea se numeşte ‘tezaur de bronzuri’ pentru că acesta conţinea foarte multe piese de bronz, în jur de 100 de piese, printre care toporaşe de bronz, fragmente de săbii sau de lame de săbii, brăţări de bronz, fragmente de fibule, dar foarte multe piese erau fragmentare. Cea mai importantă piesă, care era întreagă, este Fibula de la Suseni, care se poate încadra în tipul fibulă de passementerie. Este un exemplar unicat, mai avem alte piese asemănătoare, dar o piesă identică cu Fibula de la Suseni nu mai există în lume. Avem piese asemănătoare şi din Transilvania, nu atât de frumoase, unele întregi, altele fragmentare, mai avem fibule de tip passementerie şi în Ungaria, Cehia, Slovacia, dar o astfel de piesă frumos lucrată, întreagă, şi chiar cu o condiţie de păstrare foarte bună nu mai există (…) Unicitatea ei e dată de formă, Fibula de la Suseni este una de tip passementerie varianta Suseni, în condiţiile în care în lume, tipurile de passementerie sunt numerotate cu A, B şi C’, a declarat cercetătorul Rezi Botond, din cadrul Muzeului Judeţean Mureş.

Fibula se află în colecţia Muzeului Judeţean Mureş, este cea mai importantă piesă, are 22-23 centimetri lungime şi are o greutate de peste 300 de grame. Piesa este atribuită Epocii Bronzului sau sfârşitului Epocii Bronzului ori, în termeni ştiinţifici, este atribuită Hallstatt-ului timpuriu sau Hallstatt-ul A, adică prima Epocă a Fierului.

Această fibulă se presupune că era folosită ca accesoriu de îmbrăcăminte, se prindea haina cu ea în partea superioară a corpului, lângă umăr, însă cercetările au scos la iveală că Fibula de la Suseni nu prezintă urme de folosire.

Istoricii susţin că Fibula de la Suseni ţine de prima fază a perioadei hallstattiene, care, în literatura europeană, este încadrată Epocii Bronzului sau sfârşitului Epocii Bronzului, în jurul secolului XII î.Hr.

‘Fiind preistorie, nu putem vorbi de etnii, cine purta această podoabă, dar putem lega de anumite culturi arheologice. Această perioadă Hallstatt A este una cam problematică, pentru că nu ştim exact aceste depozite de bronzuri cărei culturi aparţin’, a subliniat Rezi Botond.

Într-un articol intitulat ‘Le depot en bronze de Suseni’, publicat în 1952 în Revista Dacia I de Aurel Filimon, cel care în 1921 a înfiinţat Muzeul din Târgu Mureş, au fost descrise condiţiile în care a fost descoperită Fibula de la Suseni la cariera de argilă din localitate. Articolul cita afirmaţiile unor muncitori potrivit cărora s-a descoperit o vază mare, care conţinea obiecte de bronz, iar ‘vaza care conţinea obiectele s-a spart şi n-a putut fi reconstruită’.

Potrivit articolului, comoara se compunea din 91 de piese întregi şi fragmentare, iar în inventarul pieselor descoperite, care a fost publicat – care ulterior a mai suferit unele modificări – figurează 8 vârfuri de lance, 10 securi cu dispozitiv de înmănuşare (celturi), din care 5 întregi şi 5 fragmentare, 14 seceri, 33 de brăţări, 3 fragmente de săbii, şi fibulele, printre care şi Fibula de la Suseni.

Descoperirea arheologică deosebit de valoroasă a devenit simbol al judeţului Mureş, figurează pe actuala stemă a judeţului şi este distincţia cea mai importantă care se acordă de către Instituţia Prefectului – Judeţul Mureş de Ziua Naţională a României.

Sursa:agerpres.ro