Peste 600 de copii vor merge la grădinițele estivale deschise de Salvați Copiii!

Peste 600 de copii din comunități defavorizate din 20 de județe vor beneficia de educație preșcolară la grădinițele estivale deschise, din această săptămână, de Organizația Salvați Copiii.

Potrivit unui comunicat de presă al Organizației Salvați Copiii, cele 30 de grupe de grădiniță estivală vor funcționa în perioada 10 iulie — 2 septembrie, pentru a facilita creșterea accesului la școală, dar și pentru a preveni abandonul școlar pe termen lung al copiilor proveniți din medii vulnerabile socio-economic.

În programul grădinițelor estivale vor primi suport 600 de copii cu vârste cuprinse între 4 și 6/7 ani, care nu au mai fost înscriși în sistemul educațional sau care au avut o frecvență sporadică în anul școlar 2016-2017.

Cele 30 de grădinițe estivale vor funcționa în București, Dâmbovița, Constanța, Mangalia, Timiș, Hunedoara, Olt, Brașov, Călărași, Iași, Cluj, Mureș, Caraș Severin, Dolj, Vrancea, Neamț, Teleorman, Giurgiu. De asemenea, o grădiniță estivală va fi deschisă în Jilava.

„Cu cât mai devreme un copil este integrat în sistemul de educație, alături de cei de vârsta lui, cu atât integrarea socială și performanțele vor fi mai ușor de obținut. Un copil vulnerabilizat din cauze care privesc statutul socio-economic are îngrădit accesul la educație de calitate, iar acest fapt se convertește în sărăcia educațională care tinde să se perpetueze de la o generație la alta. Decalajele sociale sunt o realitate îngrijorătoare, mai ales atunci când vorbim despre copii, dar prin educație ele pot fi corectate și depășite”, a declarat președintele executiv Salvați Copiii România, Gabriela Alexandrescu, potrivit comunicatului de presă.

Experiențele anterioare ale Organizației Salvați Copiii arată că participarea la două luni de grădiniță pe timpul verii a generat un impact pozitiv semnificativ pentru retenția în școală a copiilor din grupurile vulnerabile. De-a lungul anilor, peste 6.300 de copii au fost înscriși în grupe de grădinițe estivale, iar peste 3.000 de părinți au beneficiat de consiliere și suport material.

„Copiii care provin din medii sociale vulnerabilizate și pentru care accesul la educație presupune un efort de multe ori imposibil pentru părinți, trebuie sprijiniți activ, prin programe focusate, care să ajungă direct la ei. Integrarea în grădinițele estivale ale Salvați Copiii este o temelie fără de care acești copii ar rămâne în afara sistemului de educație, perpetuând, de fapt, vulnerabilitățile părinților lor. După câteva zile de grădiniță, acești copii, alături de părinții lor, vor face în continuare eforturi pentru a rămâne în școală. Educația are marea virtute de a rupe cercul vicios al excluziunii sociale al sărăciei”, susține președintele ANPDCA, Gabriela Coman, potrivit comunicatului de presă.

Sursa:agerpres.ro