„ASIGURĂ-ŢI O ZI FRUMOASĂ!” Proiect de prevenire a faptelor antisociale la Vikend!

In sezonul estival, la Vikend Tirgu Mures îşi petrec timpul liber mii de persoane în fiecare zi. În fiecare an, pe timpul verii, aglomeraţia de autoturisme din jurul Complexului de Agrement şi Sport „Mureşul” coroborată cu neglijenţa unor proprietari, fac din această zonă una vulnerabilă din punct de vedere al furturilor din autoturisme. Majoritatea au avut loc pe timp de zi, prin forţarea sistemului de închidere. 80% din maşinile vizate au fost din alte judeţe, iar bunurile sustrase au fost diverse: detectoare radar, GPS, telefoane, poşete/genţi.

Activităţile derulate în anii anteriori în zona complexului au avut rezultate benefice, dar au condus şi la concluzia că numeroşi proprietari de autoturisme – în special din alte judeţe – lasă bunuri la vedere, în interior. Din aceste considerente, Poliţia mureşeană – prin Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Poliţia Municipiului Tg. Mureş, sprijinite de structurile de jandarmi (IJJ şi gruparea Mobilă) şi poliţie locală, reia activităţile ce au ca scop menţinerea gradului de siguranţă a cetăţenilor în Complexul Mureşul şi zonele adiacente în cea de-a VIII-a ediţie a Proiectului „Asigură-ţi o zi frumoasă!”.

Activităţile ce se vor derula în intervalul 1 iulie-31 august 2017 se vor axa în special pe prevenirea furturilor din autoturisme, dar vor viza şi furturile din zona de plajă. Pe lângă securizarea zonei, vor avea loc zilnic activităţi de informare a cetăţenilor cu privire la măsurile preventive. Astfel, în baza unui grafic de activităţi, o echipă de poliţişti/jandarmi/poliţişti locali va fi prezentă în zonă, într-un interval orar oportun.

Autoturismele observate având în interior bunuri ca: poşete/borsete, bani, staţii de emisie recepţie, detectoare radar, GPS, telefoane mobile, CD player cu faţă detaşabilă aparate foto, camere de luat vederi, alte aparaturi de valoare, laptopuri, vor fi notate (doar numerele de înmatriculare) pe o listă şi li se va lăsa în dreptul parbrizului câte un fluturaş cu mesaje preventive privind furturile din auto.

La final, cu sprijinul  DJ-lui de la Radio Vacanţa, echipa de serviciu va recomanda proprietarilor autoturismelor respective să îşi ia bunurile din maşini şi să evite pe viitor lăsarea la vedere a obiectelor căutate de hoţi.

De mare ajutor au fost întotdeauna mesajele şi spoturile difuzate la Radio Vacanţa.

MULŢUMIM TUTUROR PENTRU IMPLICARE!

Compartimentul de Analiză şi Prevenire a Criminalităţii şi Poliţia Municipiului Tg-Mureş