Tragedie la Dumbravioara! Accident rutier cu 5 raniti si o persoana decedata! :(

O persoană a murit şi cinci au fost rănite, dintre care trei grav, în urma tamponării frontale dintre două autoturisme care a avut loc miercuri pe Drumul Naţional 15, în localitatea Dumbrăvioara.

‘În urma coliziunii dintre cele două maşini au rezultat mai multe victime: un cod negru, trei cod roşu şi doi cod galben. Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al Judeţului Mureş a trimis la faţa locului o autospecială cu apă şi spumă, două autospeciale de transport personal şi victime multiple (ATPVM), câteva ambulanţe şi grupa operativă’, a declarat, pentru AGERPRES, căpitanul Cristian Virag, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă ‘Horea’ al Judeţului Mureş.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Mureş a precizat că unul dintre autoturisme a intrat brusc pe contrasens şi s-a tamponat frontal cu un alt autoturism, nefiind exclusă varianta unei probleme medicale survenită în cazul şoferului care a provocat accidentul.

Potrivit ISU Mureş, apelul iniţial la Dispeceratul 112 a anunţat existenţa a opt persoane rănite, dintre care patru încarcerate, în urma unei tamponări frontale între două autoturisme, care s-a petrecut în localitatea Dumbrăvioara.

Tragem un semnal de alarma prin publicarea cazurilor de accidente rutiere, petrecute pe raza judetului Mures; astfel speram sa devina o lectie pozitiva pentru altii!  – MS

Sursa:agerpres.ro / Foto: ISU Mures / Mihai Cristea / Florin-Marius Moldovan