Consilierul Csegzi – vizită în SUA la conferință sau la familie?

Poate că nu știați, dar consilierii personali ai primarului tîrgumureșean, domnii Csegzi Sandor și Claudiu Maior, au un salar net lunar de vreo 1900 lei. Pentru că nu ai cum să ai mașini scumpe și vacanțe din acești bani, atunci se inventează tot felul de alte proiecte. Unele dintre ele sunt cu manageri de proiect aleși dintre acești consilieri, care devin altceva decât consilieri personali ai primarului.
Csegzi Sandor este un astfel de manager de proiect pe fonduri europene. Acest proiect se ocupă de schimbările climatice. Cu această explicație, adică el este parte din proiect, care se ocupă de schimbări climatice, a trombonit  consilierii locali să îi voteze participarea la o conferință organizată în Washington DC.

Cateva mii de lei s-au cheltuit pentru rezultate zero, pe când de fapt a mers la Washington, deoarece la doi pași studiază și locuiește fiica lui.

Proiectul european cu schimbările climatice, de care se ocupă angajatul consilier personal al primarului, domnul Csegzi Sandor are alocate niște sume pentru dezbateri aiurea, care nu au nicio finalitate. Una dintre ele va avea loc în Cetatea Medievală din Tîrgu Mureș și se referă la „Creaţia Urbană” în contextul schimbărilor climatice. Conferința  este organizată în perioada 29-30 mai 2017.

La participarea  invitaţilor profesionişti din ţară şi din afara graniţelor, cu rezultate recunoscute  la nivel mondial în acest domeniu, o găsim pe fiica domnului plătit din bani publici, adica „somitate” recunoscută la nivel mondial, după cum bine știm. 😉
Să nu mai povestim despre celelalte „somități” din comunitatea noastră recunoscute la nivel de galaxie.

Oare chiar nu a găsit angajatul primăriei pe cine să invite? Chiar nu are minimul bun simț să se abțină în a-și promova fiica pe banii contribuabililor?!?

Legat de „Universitatea Cultural-Științifică” a Primăriei Tîrgu Mureș, cred că o „universitate” unică in UE, condusă de același mare expert în fenomene climatologice, Csegzi Sandor, am încercat să căutăm mai multe detalii legate de cum risipește sute de mii de lei anual.
Am dat de o pagină web prin care suntem anunțați că este suspendată, presupunem, că din cauza neplății facturii de găzduire web, iar datele UCS, din istorica pagină web a Municipiului Tîrgu Mureș,  sunt neactualizate.


Cam acesta este „respectul” arătat de ex-udemeristul trădat de fosta lui echipă și preluat de Dorin Florea, ca mare consilier personal, risipitor de bani publici.

MS