Ultima reprezentatie a spectacolului „O viata sigura”, la Teatrul National Tirgu Mures! VIDEO

Compania Liviu Rebreanu a Teatrului National Târgu-Mureș anunță ultima reprezentație din stagiunea 2016-2017 a spectacolului O VIAȚĂ SIGURĂ de Elena Vlădăreanu, în regia lui Robert Bălan. Spectacolul va avea loc miercuri 24 mai 2017, de la ora 19:30, la Sala Mică.

Din distribuția spectacolului fac parte actorii: Emilia Banciu, Loredana Dascălu, Claudiu Banciu și Alexandru-Andrei Chiran. Scenografia și costumele sunt realizate de către Măriuca Ignat.

‘O viață sigură prezintă o serie de scenarii care, în unele părți ale lumii, fac parte din cotidian de multă vreme, și nu oferă soluții aparențe. Scena devine în acest caz un spațiu de dezbatere în care publicului i se oferă problemele, iar concluziile vor fi trase individual. Propunerea Teatrului Național Tirgu Mureș este interesantă, actuală și bine argumentată, și cred că își va găsi un public care o va considera utilă și va umple Sala Mică la fiecare reprezentație.’ (Andrei Vornicu, Adevărul)

Biletele au fost puse în vânzare și pot fi achiziționate de luni până vineri între orele 12:00 și 17:30 la Agenția de Bilete a Palatului Culturii sau la casa de bilete a teatrului de luni până vineri între orele 09:00 și 15:00 și online: www.biletmaster.ro