Alexandru Todea s-a născut la 5 iunie 1912 în comuna Teleac, județul Mureș, fiind al 13-lea copil din cei 16 ai familiei Gheorghe și Maria Todea. A urmat clasele gimnaziale la Reghin, iar cele superioare la Liceul “Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj.

La Blaj a locuit la Mănăstirea Asumpționiștilor, “Casa Domnului”, potrivit site-ului http://www.egco.ro/. După un an de studii teologice la Blaj, mitropolitul Vasile Suciu l-a trimis la Roma, la Colegiul “De Propaganda Fide”.

A fost hirotonit diacon în 1938, de către episcopul de Cluj-Gherla, viitorul cardinal Iuliu Hossu, și sfințit preot un an mai târziu.

În 1940, după obținerea doctoratului în teologie, s-a întors la Blaj, unde a fost numit secretar mitropolitan și profesor de religie la “Școala Normală de Fete” și la Liceul “Sfântul Vasile”.

Din octombrie 1945 până în octombrie 1948, Alexandru Todea a funcționat ca paroh și protopop districtual la Reghin, județul Mureș.

Pentru atitudinea anticomunistă Alexandru Todea a fost arestat de mai multe ori. La a șasea arestare, la 14 octombrie 1948, a reușit să evadeze de la Securitatea din Reghin și să trăiască ascuns, arată site-ul www.egco.ro.

La 19 noiembrie 1950, a fost consacrat episcop titular de Cezaropolis. Consacrarea a fost celebrată de către episcopul romano-catolic Iosif Schubert în Catedrala romano-catolică “Sfântul Iosif” din București, de față fiind doar preotul George Guțiu.

În 31 ianuarie 1951, Alexandru Todea a fost arestat, iar la sfârșitul procesului a fost condamnat la “muncă silnică pe viață”.

În august 1964 a fost grațiat și, după 16 ani de detenție, s-a stabilit la Reghin. După eliberarea din închisoare a păstorit clandestin miile de credincioși din părțile locului și a rezolvat problemele bisericești ale Arhidiecezei, potrivit site-ului http://www.bru.ro.

După decembrie 1989, Sfântul Scaun l-a dezlegat, în martie 1990, de titlul formal de episcop de Cezaropolis și, ținând cont de preferințele Conferinței episcopatului din 14 martie 1986, l-a numit arhiepiscop de Alba Iulia și Făgăraș și l-a confirmat ca mitropolit al Bisericii Române Unite, menționează site-ul www.bru.ro. A fost recunoscut prin Decret al președintelui României, Ion Iliescu.

A fost instalat cu mare solemnitate la Blaj, printr-o Liturghie arhierească celebrată pe Câmpia Libertății, la 7 octombrie 1990.

În Consistoriul din 28 mai 1991, Alexandru Todea a fost creat cardinal, papa Ioan Paul al II-lea motivând: “… Nouă ni se pare că tu ești înzestrat cu renumite daruri și că bine ai servit Biserica Catolică și te-am ales în Colegiul Purpuraților Părinți, proclamându-te cu a Noastră Putere Apostolică Cardinal Preot…”, potrivit http://www.egco.ro.

Din decembrie 1992 Academia Română l-a primit în rândurile sale, în calitate de membru de onoare.

În 1994 cardinalul Alexandru Todea s-a retras de la conducerea Mitropoliei Blajului, din motive de boală.

La vizita papei Ioan Paul al II-lea în România (7-9 mai 1999), imobilizat într-un scaun cu rotile, cardinalul Alexandru Todea a mers la București să-l întâlnească pe suveranul pontif.

Cardinalul Alexandru Todea a murit la 22 mai 2002. A fost îngropat în Catedrala mitropolitană “Sf. Treime” din Blaj.

În octombrie 2012, Banca Națională a emis, la inițiativa Arhiepiscopiei Majore Greco-Catolice de Alba Iulia și Făgăraș și a Episcopiei de Oradea, o monedă dedicată aniversării a 100 de ani de la nașterea cardinalului Alexandru Todea (1912-2002).

Sursa:agerpres.ro