Intamplari inedite despre construirea Palatului Administrativ in urma cu 113 ani! FOTO

Cei peste 300 de vizitatori ai Palatului Administrativ din Târgu Mureș, care au participat la evenimentul Ziua Porților Deschise organizat de Consiliul Județean Mureș și Instituția Prefectului, au aflat, marți, întâmplări inedite despre cum funcționa administrația publică locală la începutul secolului XX și cum s-a ajuns la construirea clădirii, în urma unei decizii luate cu 113 ani în urmă.

Cu ocazia acestui eveniment, consilierul pe comunicare din cadrul Consiliului Județean (CJ) Mureș, Sanda Vițelar, a prezentat vizitatorilor că între administrația de la începutul secolului XX și cea de acum nu există mare diferență, în special în privința disputelor care apar înaintea luării unor decizii importante, întrucât de la decizia construirii Palatului Administrativ, până la materializarea construcției, au trecut câțiva ani.

În plus, proiectul câștigător, care era în stil baroc, a ajuns în final un proiect secession cu specific transilvan, date fiind motivele populare locale cu care a fost decorată clădirea.

Reprezentanta CJ Mureș a arătat că, în urmă cu 113 ani, în 4 iulie 1904, primarul de numele căruia se leagă Târgu Mureșul modern, Bernády György, prezenta membrilor Comisiei Juridice întruniți în vechea clădire a primăriei planurile sale îndrăznețe, care aveau să schimbe definitiv fața vechiului târg de provincie și să îl facă un oraș elitist în doar 10 ani.

Acesta a fost începutul construirii unui Târgu Mureș modern, care se remarcă și acum prin două clădiri monumentale, Palatul Administrativ și Palatul Culturii.

De asemenea, vizitatorii au aflat cu surprindere că biroul primarului Bernády György era să ajungă lemn de foc, dacă nu era descoperit din întâmplare de directorul teatrului Național Târgu Mureș, Attila Gasparik.

”Niște prieteni de-ai mei au închiriat o cabană din zona Complexului de Agrement și Sport Mureșul din Târgu Mureș și, într-o după amiază, când mă plimbam pe acolo am văzut o masă imensă, veche, găurită, plină de yale. Am întrebat ce o să facă cu ea, iar noii chiriași mi-au spus că nu știu, probabil o vor tăia s-o pună pe foc. Am cerut-o, deși nu știam ce voi face cu ea. Am luat-o de acolo și am dus-o la Gălești, la un tâmplar care avea o magazie, și am depozitat-o acolo. Am și uitat de ea timp de trei ani. În 2010, ne-am mutat la casă unde aveam un garaj mare. Mi-am spus atunci că încă din copilărie îmi doream o masă imensă pe care să am scule, unde să pot să repar biciclete, sandale, să pun un radio mic și să ascult postul public de Radio din Târgu Mureș. Am luat masa, dar întrucât era destul de degradată am dus-o la Târgu Mureș, la Ferike, cel care recondiționează mobilă veche. La un moment dat, m-a sunat să merg la el că a descoperit ceva, că se pare că mobila este mai specială”, a spus vizitatorilor Attila Gasparik.

El a arătat că tâmplarul, care lucra la recondiționarea geamurilor Palatului Culturii din Târgu Mureș a descoperit că masa este din același material cu mobilierul din Palatul Culturii și, ulterior, a descoperit o inscripție care spunea clar că aceasta a aparținut Primăriei Târgu Mureș la începutul anilor 1900. Documentarea efectuată a stabilit că acesta a fost, într-adevăr, biroul primarului.

Palatul Administrativ, construit între 1905-1907, se remarcă prin turnul înalt de 50 m, în care există un orologiu cu cadrane pe toate cele patru laturi, iar bătăile de clopot pot fi auzite din sfert în sfert de oră în tot orașul.

În perioada 1911 și 1913, tot în mandatul lui Bernady, lângă Palatul Primăriei a fost construit Palatul Culturii, de asemenea o operă de artă construită în stil secession. Eforturile sale de dezvoltare și modernizare a orașului au fost continuate și de către primarul liberal Emil Dandea, între 1922-1926 și 1934-1937, care a făcut ca Târgu Mureș să fie al treilea oraș din lume ce a fost alimentat cu gaz metan.

Sursa:agerpres.ro