Jandarmii mureseni prezenti la un eveniment pentru Cartea Recordurilor!

Efective din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Târgu-Mureș și Inspectoratului de Jandarmi Județean Bistrița-Năsăud, vor desfășura misiuni, astazi, 14 mai a.c, începând cu orele 11.00, în orașul Năsăud cu ocazia manifestării cultural-artistice: ‘Țara Năsăudului — Patria Costumului Popular’. La acest eveniment organizatorii își propun să adune cel mai mare număr de participanți îmbrăcați în costum național, în același loc, pentru a intra în Cartea Recordurilor.

Jandarmii mureșeni și bistrițeni vor fi prezenți în mijlocul cetățenilor la manifestările cultural-artistice care vor fi organizate, cu scopul de a asigura un climat de ordine și siguranță publică în zonă.

Misiunea forțelor de ordine vizează asigurarea unui climat de ordine și siguranță publică, protecția participanților la eveniment, prevenirea și combaterea oricăror fapte care aduc atingere normelor de conviețuire socială, precum și monitorizarea și descurajarea grupurilor de persoane turbulente.

Jandarmeria recomandă cetățenilor să dea dovadă de vigilență în locurile aglomerate, să fie atenți la bunurile și obiectele personale, să își asigure încuietorile portierelor la autoturisme, să supravegheze copiii și să nu poarte obiecte de valoare care pot atrage atenția.Totodată, reamintim cetățenilor că pot solicita, ori de câte ori este nevoie, sprijinul echipajelor de jandarmi aflate în dispozitiv fie direct, fie prin apelarea numărului unic de urgență 112.

Foto:observatorul.ro