Ametit de alcool, un tanar a intrat cu ATV-ul in gard si a fugit!

Poliţia Staţiunii Sovata a fost sesizată cu privire la un accident rutier ce a avut loc pe strada Praidului din Sovata, în care a fost implicat un ATV.

Cu ocazia verificărilor efectuate s-a stabilit că ATV-ul nu figurează înscris în circulaţie şi a fost condus de un tânăr de 28 de ani din localitate care nu posedă permis de conducere şi care, din cauza vitezei, a pierdut controlul acestuia şi a intrat într-un gard, după care a abandonat autovehiculul.

Tânărul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,23mg/l alcool pur în aerul expirat, astfel că i-au fost recoltate probe de sânge în vederea stabilirii cu exactitate a alcoolemiei.

Poliţiştii efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducerea unui vehicul fără permis de conducere şi conducerea unui autovehicul neînmatriculat.

IPJ Mures / Foto colaj