PSD vrea pedeapsa cu inchisoare pentru cei care organizeaza manifestari pro Tinut Secuiesc!

Comisia juridică a acordat, miercuri, raport negativ propunerii legislative inițiate de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru menite să sancționeze cu închisoare de la 6 luni la trei ani manifestările organizate cu scopul schimbării ordinii constituționale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat.

Deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a declarat în 3 martie, după depunerea la Senat a inițiativei sale legislative de modificare a Codului penal, că actul normativ propus se referă „exclusiv la manifestări extremiste, separatiste, prin care se încalcă articolul 1 din Constituție”.

El a precizat că a mai depus acest proiect în legislatura trecută, dar a fost respins de Parlament.

„Întreprinderea de acțiuni împotriva persoanelor sau bunurilor săvârșite de una sau mai persoane împreună, în scopul schimbării ordinii constituționale ori a îngreunării sau împiedicării exercitării puterii de stat, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la trei ani și interzicerea exercitării unor drepturi”, stipulează unicul articol al propunerii legislative pentru completarea art. 397 din Codul penal, inițiată de deputatul PSD Tudor Ciuhodaru și depusă la Senat.

Ciuhodaru își motivează demersul legislativ prin faptul că „în România libertatea și democrația (…) nu pot merge până la nivelul la care prin abordări extremiste separatiste, revizioniste se atacă esența statului român”.

„România a fost întotdeauna un stat extrem de tolerant, pe teritoriul căruia trăiesc multe minorități care nu se pot plânge că sunt prigonite sau marginalizate de statul român. (…) Lipsa unor măsuri care să descurajeze și să pedepsească orice acțiune împotriva ordinii constituționale săvârșite de organizații, persoane sau partide a dus la exacerbarea acestor manifestări. Evenimentele de la Târgu Mureș în cadrul cărora s-a cerut autonomia Ținutului Secuiesc, precum și cererile europarlamentarilor români de etnie maghiară Laszlo Tokes și Csaba Sogor impun ca Parlamentul României să adopte acest act normativ prin care să reglementăm faptul că în România libertatea, democrația și dreptul de mișcare și liberă exprimare nu pot merge până la nivelul la care, prin abordări extremiste separatiste, revizioniste, se atacă esența statului român”, se arată în expunerea de motive a propunerii legislative.

Propunerea legislativă de completare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal va intra în dezbaterea plenului Senatului, în calitate de primă Cameră sesizată.

Sursa:agerpres.ro